Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este închis doar în ziua de Paști

Spectacol cu delfini la Delfinariu Constanța. FOTO Adrian BoiogluSpectacol cu delfini la Delfinariu Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Turiștii care aveau de gând să meargă la Delfinariu în ziua de 8 aprilie, vor fi nevoiți să își aleagă o altă zi. Din fericire pentru vizitatori, programul a fost recent extins.

Casieria Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, dar și cea de la Acvariu și-au schimbat programul. Astfel, până la 30 aprilie 2018, vizitatorii pot să achiziționeze biletele între orele 9.00 și 17.00, de luni până duminică.

Ultima intrare de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii va fi la ora 17.00. Vizitatorii se pot bucura de animalele de aici până la ora 18.00.

Biletele de la Acvariu sunt disponibile în programul 9.00 – 17.00, iar programul de vizitare al Acvariului Constanța este între orele 9.30 și 17.30.

Cât costă biletele la Delfinariu și Acvariu

Până la 31 mai 2018, vizitatorii plătesc o taxă unică pentru secțiile Microrezervație, Păsări exotice, Planetariu, iar Definariul este inclus în această taxă.

Adulții achită 12 lei, iar elevii și studenții doar 3 lei. Copiii de până la 7 ani NU plătesc bilet de intrare.

La Acvariul Constanța, intrarea costă 8 lei pentru adulți și 2 lei pentru elevi sau studenți.

Adauga valoare acestui articol "Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este închis doar în ziua de Paști"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News