Jandarmii au “pescuit” o femeie care vindea ilegal pește în condiții improprii

Marfa ilegal deținută a fost confiscată de jandarmi. FOTO IJJ Constanța

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul 6 Mangalia, a depistat în târgul din localitatea General Scărişoreanu, o femeie care oferea spre comercializare peşte.

În urma verificărilor jandarmii au stabilit că femeia în vârstă de 42 ani, din Eforie, deţinea peste 60 kg de peşte, diferite specii (crap, caras, ştiucă, guvid), depozitat în condiţii improprii, în lăzi de plastic, precum şi într-un autoturism. Aceasta nu a putut justifica provenienţa peştelui şi a declarat jandarmilor că intenţiona să-l vândă, pentru a-şi suplimenta veniturile.

Deoarece fapta „comerciantei” este prevăzută şi sancţionată de O.U.G. nr. 23 /2008 privind pescuitul şi acvacultura, (deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte), jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare a autorităţilor competente, peştele fiind predat unei societăţi comerciale specializate.

Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze peşte sau produse din peşte ce nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare şi să sesizeze autorităţile atunci când observă astfel de fapte.

Adauga valoare acestui articol "Jandarmii au “pescuit” o femeie care vindea ilegal pește în condiții improprii"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News