FOTO VIDEO Eveniment solemn la Medgidia. Eroii sârbi și români din Primul Război Mondial, comemorați după 100 ani

Comemorarea eroilor sârbi la Medgidia. FOTO CTnews.roComemorarea eroilor sârbi la Medgidia. FOTO CTnews.ro

Medgidia și-a onorat veteranii de război dar și pe militarii căzuți pentru patrie în 1916 printr-o ceremonie emotionanata la care au luat parte ambasadori ai două țări și oficialități locale. A fost un moment deosebit care a omagiat laolaltă englezi, sârbi și români, ale căror destine s-au împletit în luptele cumplite din Primul Război Mondial în zona Medgidiei, în anul de grație, 1917. Puțin știu că istoria Medgidiei se leagă de evenimentele desfășurate în Primul Război Mondial: aici, în mijlocul Dobrogei soldații români au fost ajutați în lupte crâncene de militarii unei divizii sârbe. Curajul și eroismul acestor aliați au fost săpate în cuvinte de marmură la Monumentul Eroilor Sârbi de la Medgidia, și sunt omagiate în fiecare an printr-o emoționantă ceremonie.

“Pentru actele lor de bravură, 11 ofițeri sârbi în frunte cu comandantul lor, au primit cel mai înalt Ordin Militar al României: Ordinul Mihai Viteazu. Amintirea frăției de arme româno-sârbești din acea vreme, are un loc de cinste în Muzeul Național Militar din București și la Filială Constanța” a spus Valentin Vrabie, primarul orașului Medgidia. 

Fix în urmă cu 100 de ani, la sfârșitul lui octombrie 1917, Germania aducea în zona București 8 divizii de soldați bine înarmați și perfect antrenați ca să controleze  traficul feroviar pe linia București-Constanța. Pagubele în rândul Antantei (din care făcea parte și România) erau enorme.

“Acum 100 ani, în Dobrogea au avut loc lupte grele și sângeroase, în care sârbii și românii au luptat alături, ca frații împotriva dușmanului comun, pentru libertate și dreptate. În mai puțin de două luni, luptând contra unui inamic mult mai puternic, Prima Divizie de Voluntari sârbi a pierdut aproape jumătate din efective: 8539 de soldați morți și răniți. Această criptă memorială constituie o casă pentru eternitate pentru peste 3.000 de ofițeri și soldați sârbi căzuți pe câmpul de luptă” a spus Branko Brankovic, Ambasadatorul Republicii Serbia în România, prezent la ceremonia de la Medgidia.

Și sârbii și românii au fost îngrijiți, pansați, operați și transportați în spitale improvizate de o unitate specială medicală venită tocmai din Scoția.

În acest colț de Europă, o scoțiană fără egal în curajul său a încropit un corp medical și-a stat la căpătâiul soldaților noștri, până în ultima clipă. A lor, și a frontului. Femeia se numește Elsie Inglis, era doctor și este considerată în ziua de azi o adevărată eroină a medicinei britanice de urgență. Doctorița scoțiană Elsie Inglis a plecat de la Odessa către Medgidia ca să organizeze un spital de campanie pentru Armata Română. Avea cu ea 76 de femei (ceea ce inseamnă medici generaliști, un radiolog, un farmacist, 17 asistente medicale, 16 infirmieri, bucătari și spălătorese) plus o subunitate de transport – ambulanțe și camioane. A instalat nu unul ci două ! spitale de război: unul la Medgidia și celălalt la Ciocârlia de Jos. Când armatele române s-au retras, scoțiencele au plecat ultimele. După 6 ore în care rămăseseră singure în față tavalugului german care înainta spre Medgidia au consimțit să plece cu ultimele mașini disponibile. Acesta a fost momentul încheierii aventurii eroice a Scottish Women’s Hospital-Dobrogea, un episod rămas pe nedrept în umbra istoriei.

“Asociația Spitalelor Scoției s-a bazat pe doi piloni principali : Patrotism și Drepturile Femeilor. Minsterul de Război Britanic a respins la acea vreme solicitarea Asociației Spitalelor Scoțiene de a îngriji soldați răniți. Atunci,Elsie Inglis care era liderul Asociației, și-a oferit serviciile sale și ale Asociației sale altor guverne ale altor țări aliate, fapt care a fost primit cu recunoștință de către Guvernul Serbiei. Ulterior au decis ca să lucreze cu Prima Divizie de Voluntari Sârbi, ce a fost trimisă pe frontul dobrogean. Elsie Inglis și infirmierele sale au servit cu mult curaj aici la Medgidia, într-un teatru de război foarte dificil. Dr. Inglis s-a întors în Marea Britanie pe 25 noiembrie 1917, bolnavă fiind de cancer, și a murit a două zi, pe 26” a spus Excelenta Sa, Paul Brummell – ambasadorul Marii Britanii la București.

În onoarea ei, o sută de ani mai târziu, Medgidia i-a construit o placă de marmură omagială, în cimitirul ortodox al orașului.

“Când a ajuns la Medgidia, doctorului Elsie Inglis i-a fost oferită o baracă militară ca s-o folosească drept spital de campanie. În 1925 scoțienii au pus numele Elsie Inglis unui spital din Edinburgh; astăzi nici noi nu trebuie să uităm exemplul de filantropie, devoțiune și curaj al doctoriței Elsie Inglis oferit României în Primul Război Mondial. Azi ne exprimam recunoștința prin dezvelirea unei plăci de marmură comemorative” a declarat în fața mulțimii adunate la Monumentul Eroilor, Valentin Vrabie, primarul orașului Medgidia. 

Și soldatii români, și soldații sârbi căzuți în luptele Primului Război Mondial la Medgidia au fost omagiați astăzi când celebrăm Ziua Armistițiului cu ocazia sărbătoririi Centenarului victoriilor militare românești din anul 1917. Evenimentul de azi de la Medgidia a fost dedicat si grupului de infirmiere VOLUNTARE scoțiene, membre ale organizației „Spitalele Femeilor Scotiene”, personal medical însoțitor al armatelor ruso – române – sârbe, care s-a aflat în misiune pe frontul din Dobrogea, în Primul Război Mondial, alinând suferința rănitilor, salvând viețile a mii de soldați care au luptat pentru apărarea Dobrogei în primul Război Mondial.

Un razboi pe care azi îl rezumăm simplu, într-o singură frază: “Glorios am stiut să murim, aparându-ne țara !

Adauga valoare acestui articol "FOTO VIDEO Eveniment solemn la Medgidia. Eroii sârbi și români din Primul Război Mondial, comemorați după 100 ani"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*