Cinema City Caută “Micile Voci Mari”. Copiii talentați au ocazia să dubleze personaje din “Crăiasa Zăpezii”

Copiii pot să devină un personaj din Crăiasa Zăpezii
Copiii pot să devină un personaj din Crăiasa Zăpezii

Un casting inedit are loc la Cinema City. Cinci fete și cinci băieți vor fi aleși pentru a da o probă de studio și apoi să dubleze personajul din filmul de animație al sezonului – “Crăiasa Zăpezii 3D”.

Concursul “Micile Voci Mari” se adresează adolescenților între 8 și 16 ani și se desfășoară între 11 și 30 septembrie.

„Dacă în desenele clasice se punea accentul pe apropierea vocii actorului de specificul personajului animat, în ultima perioadă, la crearea poveştii se iau în considerare şi cei care urmează să interpreteze vocile, iar ei sunt de obicei actori foarte cunoscuţi. Cinema City România însă dorește să descopere noi voci și de aceea demarăm o campanie inedită. Dorim să găsim vocea potrivită și îi provocăm pe părinți să își înscrie copiii la concursul nostru. Vor avea parte de o experienţă specială, pentru că personajele sunt simpatice şi replicile sunt amuzante. Copiii se vor distra şi vor avea parte de o șansă reală de a face parte dintr-o echipă de actori”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager al Cinema City România.

Părinții sunt îndemnați să intre pe micilevocimari.cinema-city.ro, să înscrie copilul pentru proba de voce. Proba va consta în dublarea unui personaj din filmele „Pene Galbene 3D”, „Mune: Gardianul Lunii 3D”, „Blinky Bill: Koala cel poznaș 3D” și „Albinuța Maya 3D”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*