Ce poți să faci într-un City Break la Constanța

Portul Tomis te așteaptă într-un City Break la Constanța. FOTO ALDD
Portul Tomis. FOTO ALDD

Unul dintre programele așteptate de hotelierii care văd cum le dispar turiștii în această perioadă a anului este “City Break la Constanța”. Asociația Litoral – Delta Dunării (ALDD) îl lansează în premieră începând de astăzi, 9 octombrie 2015.

„Odată cu încheierea sezonului de litoral, a venit momentul să ne îndreptăm atenţia spre transformarea oraşului Constanţa într-o destinaţie turistică de 12 luni pe an. Propunem în premieră românilor să descopere oraşele României în varianta de city break, şi nu doar oraşele europene, aşa cum sunt obişnuiti.

Ca noutate absolută, pachetul include nu doar cazare cu mic dejun, ci şi un voucher de intrare la atracţiile turistice din judeţ, şi un dejun de midii de Marea Neagră, ce va fi servit la restaurantele pescăreşti din Constanţa şi din judeţ inscrise în program! Ca o componentă de educaţie, vrem să îi convingem pe români să mănânce peşte şi fructe de mare proaspete, din Marea Neagră, acasă, în România”, a declarat Corina Martin, președintele ALDD.

Tarifele de cazare pornesc de la 130 lei pentru o camera într-un hotel de 2 stele și cresc la 180 lei pentru trei stele sau 210 lei pentru 4 stele. Prețul este valabil pentru o camera dublă pentru toată perioada. Restaurantele cu specific pescăresc sunt Aqua by the Sea, Lamal, Navis și Reyna din Portul Tomis și Pescăria lui Matei din Agigea.

Turiștii pot să meargă la Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul Militar Național, Cetatea Histria și Monumentul de la Adamclisi și nu plătesc nimic. Totodată, tarifele de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (inclusiv Delfinariu, Planetariu și Microrezervație) și Muzeul Marinei sunt reduse cu 50%.

Acest program face parte din campania “Vacanță în țara mea” derulată de Federația Asociațiilor de Promovare Turistică, în parteneriat cu Patronatul ANAT. Lista agențiilor și a hotelurilor este disponibilă pe site-ul www.anat.ro și pe pagina de Facebook a ALDD.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*