IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dăruiește astăzi, 8 decembrie, 500 de pachete cu haine noi persoanelor din localitățile sărace ale județului. Acțiunea începe la ora 11.00, la biserica din Oltina și va continua în satele Lespezi și Cetatea.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar (coordonat de către pr. Vasile Rusnac) și Protoieria Altinum (protoiereu pr. Marin Cloșcă).
Hainele au fost colectate de la începutul postului Nașterii Domnului, în cadrul bisericilor din eparhie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au descoperit, printre bagajele unui bărbat de 42 de ani, din Constanța, 223 genți inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a […]
JCI Constanţa anunţă încheierea etapei de nominalizare a tinerilor remarcabili din cadrul proiectului internaţional TOYP (Ten Outstanding Young Persons) 2017. După o perioadă de două luni în care s-au primit şi analizat cu atenţie propuneri […]
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 8-9 octombrie 2021, la o nouă întâlnire transnaţională la Roma (Italia) a partenerilor din cadrul proiectului” European Alliance for Sport and Mental Health (EASMH)”, cod 622832-EPP-1-2020-1-IT-SPO-SCP, […]
Be the first to comment