Călătorie muzicală inedită la Caruselul Cooltural: De la Maria Tănase la Edith Piaf

Jezebel la festivalul veriiJezebel la festivalul verii

„Publicul a fost fascinant, cu atât mai mult că este unul eterogen: toate vârstele, venit din toate zonele ţării. La sfârşit am fost emoţionaţi, publicul ne-a aplaudat în picioare, ceea ce pentru noi spune tot: înseamnă că le-am ajuns la inimă, că i-am bucurat, iar ei ne-au răspuns cu aceeaşi bucurie. Ce contează pentru un artist mai mult decât aprecierea şi dragostea publicului manifestată evident?

Mi-ar plăcea să mă audă mai mult public din ţara mea, pentru că am cântat mai mult pe afară. Sunt mai apreciată afară decât aici. Pentru că nu sunt în mainstream, sunt un produs underground, dar oamenii se bucură tot timpul când muzica e de calitate“, a declarat Jezebel aseară, după concertul din Piaţeta Casino din Mamaia.

Pentru o oră, publicul Festivalului Verii Caruselul COOLtural a fost purtat prin Bucureştiul de altădată şi Parisul interbelic, Jezebel revenind la malul mării în concertul „De la Maria Tănase la Edith Piaf, prin Micul Paris“. O călătorie muzicală inedită, pentru a descoperi cele două poveşti de viaţă incredibile, un repertoriu ce a delectat absolut toate gusturile muzicale şi o voce senzaţională.

„Este un proiect de suflet, pentru că realizează un arc en ciel, unind două suflete-pereche peste timp şi spaţiu, două personalităţi fantastice, care au avut vieţi foarte asemănătoare, două modele pentru mine, care mi-au încântat copilăria şi m-au inspirat: Maria Tănase şi Edith Piaf. Au trăit într-o epocă de mare zbucium, dar suferinţa generează pe măsură răspuns sufletesc şi creaţie, şi nu are cum să nu te atingă.

Ioan Gyuri Pascu m-a auzit cântând şi din una şi din alta, şi mi-a dat ideea acestui proiect, mai ales că el m-a sfătuit să încep acest drum, pe care m-a împins şi soţul meu, care se săturase să mă aştepte, până la 40 de ani, în faţa băncii, să ies de la muncă la o oră incertă. M-am gândit şi eu că o să se lege foarte bine Micul Paris de Oraşul Luminilor şi «vrăbiuţa» de «privighetoarea» noastră, mai ales că au cântat fascinant şi au încântat sufletele într-o perioadă de mari frământări sociale“, ne-a explicat Izabela Barbu.

Jezebel s-a apucat de cântat la 40 de ani, după o carieră în domeniul financiar, încurajată de soţ şi dornică de a-şi folosi talentul şi a urma calea pe care şi-a dorit-o dintotdeauna. Iar acum este o artistă apreciată la nivel internaţional, pentru că interpretează cu aceeaşi plăcere muzică românească din perioada interbelică, melodii ale Mariei Tănase, chansonette, ritmuri spaniole şi sud-americane, fadouri, jazz, dar şi muzică clasică.

„Jezebel a cântat dintotdeauna, mai ales că m-am născut într-o familie cu profunde veleităţi artistice, dar nimeni nu şi-a urmat vocaţia. Ambele bunici aveau voci senzaţionale, mama a cântat folclor în tinereţe. Sunt născută în Tulcea, dintr-o mamă dobrogeancă din Negru Vodă şi un tată impiegat în Tulcea, cu rădăcini lângă Sibiu, un tenor extraordinar.

Părinţii mei m-au îndrumat spre o altă carieră – în epoca aceea erau păreri preconcepute despre viaţa artistului –, am fost economist şi am lucrat în Ministerul Finanţelor şi vreo 17 ani într-o serie de bănci. Noroc că mi-am întâlnit jumătatea şi nu spun lucruri mari, e sufletul meu pereche, şi m-a încurajat să încep să cânt, după ce m-a auzit o dată, când abia ne cunoscusem.

Eu am primit nişte talanţi şi îi mulţumesc soţului meu că m-a ajutat să îi dezgrop, pentru că îi îngropasem adânc şi nu poţi fi fericit până nu îţi împlineşti vocaţia. Când faci ce-ţi place, faci cu bucurie, simţi şi tu, simte şi publicul şi se creează o conexiune fantastică, o energie minunată, care se potenţează reciproc.

Mie îmi plac lucrurile autentice şi făcute din suflet. Pe scenă, dăm tot ceea ce putem să dăm, nu mimăm. Sunt acompaniată de muzicieni senzaţionali, care au cântat cu Jennifer Rush, Whitney Houston, trupa Conexiuni, Bandidos, Bosquito, Direcţia 5, Elena Gheorghe, Vunk şi mulţi alţii.

Iar acum muzica interbelică e ascultată cu atâta bucurie, folclorului i se deschid porţi şi este îmbrăcat în veşminte din ce în ce mai faine, noi, şi atrage foarte mult public. Marea mea bucurie a fost să întâlnesc în public copii şi tineri, publicul nostru nu are vârstă, pentru că sunt sonorităţi senzaţionale şi dacă pui şi suflet, ajunge unde trebuie. E o mare bucurie să constaţi că nu ne pierdem rădăcinile, rămâne filonul adevărat, care este înveşmântat mai modern, e adevărat, dar rămâne esenţa. Eu uneori simt să duc melodia în jazz, alteori în bel canto, alteori în bocet, alteori în flamenco sau fado, dar nu mă duc în teritorii pe care nu-mi aparţin, pentru că nu le simt. Admir tot ceea ce se cântă, nu am prejudecăţi legate de muzică, dacă îmi place ceva, ascult, important e să îmi ajungă la suflet şi să fie o muzică de calitate. Pentru că piaţa e invadată, din păcate, de foarte multă expresie pseudo-artistică“, a mai spus Jezebel aseară, după ce a coborât de pe scena din Piaţeta Casino din Mamaia.

Vineri, 26 august

– Caruselul Cooltural vă invită la Baby Fashion Day. Clubul Amicii Constanţa a pregătit prezentări de modă, concursuri de Mini Miss şi Mini Mister.

Sâmbătă, 27 august

– Un spectacol excelent: „Mamaia în costum de baie“, în regia celebrului Lucian Iancu, propune o… istorie recuperată prin râs,

– Concert inedit Adrian Naidin & Ionuţ Micu! Naidin este strălucitor în partiturile clasice, plin de forţă şi har în folclor, iar Micu reinventează rock-ul, adăugând forţă unor piese deja consacrate.

Duminică, 28 august

– Ne reîntoarcem la copilărie, cu „Gaşca Zurli Show”, iar Alexandru Neş încheie seara cu un concert plin de bună dispoziţie şi distracţie maximă.

Festivalul Verii – Carusel COOLtural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se desfăşoară în fiecare week-end (în această săptămână începând de joi, 18 august), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00. Intrarea este liberă!

Adauga valoare acestui articol "Călătorie muzicală inedită la Caruselul Cooltural: De la Maria Tănase la Edith Piaf"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*