Bilanțul unei ore de Cod Portocaliu: zeci de copaci rupți și un județ sub ape

Inundație la ConstanțaInundație la Constanța

În urma fenomenelor meteorologice din această dimineață, în cadrul Primăriei Municipiului Constanța s-a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea în Constanța, în intervalul orar 06:40 – 07:40, s-au înregistrat peste 35 l/mp.

Poliția Locală a intervenit în zonele blocate, dirijând circulația pentru a fluidiza traficul rutier. Chiar și așa, la prima oră a dimineții, traficul a fost îngreunat în tot orașul, oprindu-se temporar și unele mijloace de transport în comun, iar mai multe semafoare s-au defectat. Echipe din cadrul Primăriei Constanța acționează la remedierea lor, astfel încât, în scurtă vreme, acestea să fie funcționale. În ciuda precipitațiilor abundente toate cele 126 de autobuze ale RATC au ieșit în trafic, iar în acest moment se circulă în condiții normale.

De asemenea, furtuna a doborât acoperișul blocului S de pe șoseaua Mangaliei, balizele de semnalizare ale sensului giratoriu de la intersecția b-dului Aurel Vlaicu cu str. Ștefăniță Vodă, doi stâlpi de iluminat și un panou publicitar.

Patru echipe de intervenție ale Serviciului Spații Verzi, fiecare formată din 6 oameni, alpiniști și țapinari, au intervenit îndepărtând peste 30 de copaci căzuți, urmărindu-se deblocarea traficului rutier pe principalele artere din oraș. Ulterior s-a acționat și pe aleile dintre blocuri pentru ridicarea copacilor, urmând ca apoi să se ridice și crengile de pe marginea drumurilor.

Eventualele probleme cauzate de căderea copacilor pot fi sesizate la nr. tel: 0241/488.180.

Reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, anunță că în Constanța, între 19.09.2016 ora 09:00 și 20.09.2016 ora 09:00, ar putea cădea aproximativ 20 – 25l/mp, iar între 20.09.2016 ora 09:00 și 21.09.2016 ora 09:00 aproximativ 10 – 15l/mp.

Prefectura Constanța retransmite informațiile de la ISU Dobrogea și RAJA

Reprezentanții Prefecturii Constanța au reacționat cu întârziere. La 8 ore după inundații, ei au transmis un comunicat de presă care nu face altceva decât să centralizeze informațiile de la alte două instituții. Îl redăm integral:

Urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile ce au avut loc în dimineața zilei de 19 septembrie 2016, la nivelul județului Constanța au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” și ale SC RAJA SA.

Potrivit situației comunicate, echipele de intervenție au acționat pentru degajarea arterelor rutiere, a autoturismelor blocate în trafic și evacuarea apei din gospodării.

Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, a intervenit la:

  • Arbori căzuți în mun. Constanța – 11 din care 3 pe auto
  • Arbore căzut pe DN 39 între localitățile Lazu și Agigea cu blocarea benzii I de circulație
  • Acoperiș de bloc smuls în zona Billa
  • B-dul Ferdinand interesecţie cu Str Mihai Viteazu – degajare 5 autoturisme, 7 persoane
  • Str Soveja, zona Delfinariu – 6 autoturisme degajate
  • Str Baba Novac evacuare apa din gospodării cu o autospecială şi 5 subofiţeri
  • Str. Interioară nr.3 la Hala depozit fier forjat – evacuare apa cu o autospecială şi 5 subofiţeri
  • B-dul 1 Mai nr 54 s-a intervenit pentru asistenţă persoană
  • B-dul 1 Mai nr 58 s-a intervenit pentru evacuarea apei cu o autospecială si 4 subofiţeri
  • B-dul I C Brătianu nr 8 s-a intervenit pentru evacuarea apei cu o autospecială si 4 subofiţeri
  • Gradiniţa nr 33 s-a intervenit pentru evacuarea apei cu o autospecială si 4 subofiţeri
  • Şoseaua din vii nr 29 s-a intervenit pentru evacuarea apei cu o autospecială si 4 subofiţeri
  • Str Verde şi Str Nordului s-a intervenit pentru evacuarea apei cu o autospecială si 4 subofiţeri
  • Str Egretei, bl C5, Str Călimani, Str Elena Cuza, nr 18, Str Mitropolit Dosoftei, nr 33, Str Munţii Tatra, Str Sary Ahile, nr 2, Str Vasile Conta nr 6 – intervenţii pentru evacuarea apei din zonă.
  • In loc. Valu lui Traian – str. Amurgului nr.2 – intervenţii pentru evacuarea apei din zonă
  • In loc. Cernavoda – 3 inundaţii, degajare  2 autoturisme – s-a intervenit cu 3 autospeciale si 12 subofiţeri şi 1 ofiţer
  • În loc Medgidia – s-a intervenit pentru evacuarea apei la o casă cu 2 camere.

SC RAJA SA a intervenit cu 26 de echipaje pentru degajarea apei stradale în municipiul Constanța și cu 21 de echipaje în Medgidia și Cernavodă. La nivelul municipiului Constanța au fost înregistrate peste 40 de reclamații.

Adauga valoare acestui articol "Bilanțul unei ore de Cod Portocaliu: zeci de copaci rupți și un județ sub ape"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*