Aveți grijă unde faceți grătarul. Polițiștii locali din Constanța au aplicat amenzi “grătaragiilor”

Cu puțin noroc, mașina parcată în Parc îți poate aduce un „premiu“ de 400 de lei. FOTO DGPL Constanța

A venit primăvara și constănțenii se antrenează deja pentru marea grătăreală de 1 mai. Numai că să faci grătarul în loc neamenajat sau interzis te poate ajunge la final cât o cină la un restaurant de cinci stele. Polițiștii locali constănțeni au început deja să împartă amenzi în acest sens. Nu sunt uitați nici cei care consumă alcool unde li se năzare, sau cei pentru care curățenia este un termen ambiguu.

Echipele Direcției Generale a Poliției Locale Constanța au intensificat controalele în stațiunea Mamaia, dar și pe raza municipiului Constanța. În prima zonă vizată de verificări, polițiștii locali au emis 2 somații cu termen de 5 zile pentru finalizarea activităților de igienizare începute în timpul controlului efectuat de către polițiștii locali si 1 somatie cu termen 24 ore pentru desființarea adăposturilor a doi câini din rasa ciobănesc elvețian, adăposturi ce erau amplasate în incinta unui complex hotelier. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru neasigurarea stării de curățenie în cuantum de 800 lei. Cu tot cu aceste sancțiuni, polițiștii locali au aplicat în data de 20 aprilie un număr de 50 amenzi contravenționale în valoare totala de 6.850 lei.

Înainte de asta, cu ocazia altor acțiuni, polițiștii locai au aplicat alte aplicate 33 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.450 lei. Au fost date amenzi de câte 1.000 de lei pentru aprinderea de grătare în cartieru Henri Coandă și în zona stadionului Badea Cârțan, una de 400 de lei pentru parcarea pe spațiul verde în Parcul Tăbăcărie, amenzi de 500 și 600 de lei pentru plimbarea câinilor fără lesă pe Faleza Cazinoului și în Parcul Tăbăcărie, plus altele pentru aruncarea de gunoi, consum de alcool în spațiu public ș.a.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*