Avertizare de ploi, lapoviță și vânt puternic în județul Constanța

Deszapezire si actiuni anti-polei la Constanța. FOTO Primăria Constanța

În urma atenționării meteorologice de precipitații și vânt puternic emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, Primăria municipiului Constanța a luat măsurile ce se impun în vederea prevenirii eventualelor situații nedorite.

Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea arată că în perioada 17.01.2018 ora 21:00 – 18.01.2018 ora 21:00 se vor înregistra precipitații sub formă de ploaie în prima parte, iar ulterior de lapoviță și ninsoare (strat de 2 – 5 cm). De asemenea, din a doua parte a nopții vântul va sufla cu viteză medie de 45 km/h, iar la rafală ar putea depăși 80 km/h.

Având în vedere condițiile meteo, 13 sărărițe vor fi pregătite pentru a împrăștia material antiderapant în toate zonele orașului și 27 de utilaje cu lamă vor fi poziționate în puncte importante ale orașului: Poarta 1 (2 utilaje lamă cu sărăriță), bd. Ferdinand – bd. Tomis (1 sărăriță și 2 lame), bd. Mamaia – Pescărie (1 sărăriță și 2 lame), bd. Lăpușneanu – bd. Aurel Vlaicu (1 sărăriță și 3 lame), str. Suceava – Boema (1 sărăriță și 2 lame), bd. I.C. Brătianu (1 sărăriță și 3 lame), șos. Mangaliei – bd. 1 Mai (1 sărăriță și 3 lame), bd. I.C. Brătianu-Cora (1 sărăriță și 2 lame), bd. Aurel Vlaicu – Pod Cumpenei (1 sărăriță și 3 lame).

De asemenea, ținând cont de avertizările de vânt puternic, reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi, din cadrul Primăriei vor fi pregătiți să intervină cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari. Totodată, reprezentanții Poliției Locale împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere vor patrula pentru asigurarea fluenței traficului rutier și vor interveni în cazul în care situația o impune. Reprezentanți ai Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei sunt pregătiți permanent pentru a interveni.

Rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele sub copaci pentru a preîntâmpina avarierea acestora și să faciliteze accesul autovehiculelor cu competențe în asigurarea serviciilor de urgență. De asemenea, facem apel către constănțeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Reamintim faptul că persoanele fizice și juridice au obligația conform HCL 184/2013 să asigure îndepărtarea țurțurilor, a zăpezii și a gheții din zona imobilelor și depozitarea acestora în afara părții carosabile și în alte locuri în care circulația pietonală să nu fie afectată.

Pentru a evita posibilele accidente, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 km/h, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă. Totodată, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun și evitarea folosirii autovehiculelor personale.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi – 0722545366/ 0241/488171;
Dispecerat Poliția Locală – 0241/484205;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*