FOTO Anul acesta 15.000 de pelerini au trecut pe la Peștera Sf. Andrei în ziua marii sărbători

15.000 de persoane au trecut pe la Peștera Sf. Andrei. FOTO CTnews.ro

An de an, peștera Sf. Andrei din județul Constanța atrage zeci de mii de oameni din toate colțurile țării, veniți aici cu speranță că Sfântul îi poate ajuta cumva. În această peșteră se spune că a poposit însuși Apostolul Andrei, Cel Întâi Chemat, venit să propovăduiască Sfânta Evanghelie pe meleagurile Dobrogei de astăzi. 15.000 de oameni au bătut anul acesta drumul până aici și au stat la rând pentru a intra în peștera sfântă pentru a se ruga.

 

În fiecare an pelerinii se așează la cozi interminabile, ce se întind pe sute de metri cozile pentru a ajunge la peștera Sf. Andrei. Pot veni în orice zi din an aici, dar cred că în ziua de sărbătoare este mai mult har. Mulți ajung la mănăstire cu o noapte dinainte de marele praznic pentru a se putea ruga în liniște și pentru ca dimineață să fie în primele rânduri. Nu îi doboară nici chiar vremea rece, unii dintre aceștia adăpostindu-se în biserică, alții prin mașini sau pur și simplu sub cerul liber. Unii vin pentru prima dată în acest loc considerat sfânt, alții au chiar și mai bine de zece ani de când sunt nelipsiți.

Și anul acesta, slujba de Sf. Andrei este oficiată de un sobor de preoți condus de Arhiepiscopul Tomisului, însoțit de alți 12 înalți ierarhi din țară sau străinătate.

Potrivit reprezentanților Grupării Mobile de Jandarmi care au asigurat măsuri de ordine publică, aproximativ 15.000 de persoane au trecut pe la Peștera Sf. Andrei.

Potrivit tradiției, în această peşteră s-a săvârşit pentru prima oară frângerea pâinii, forma primară a Sfintei Liturghii. Peştera Sfântului Apostol Andrei face parte din șirul de aşezăminte sfinte de pe malurile Dunării, unde apostolul a întemeiat biserici şi a hirotonit preoţi.

Sfântul Apostol Andrei este primul care a răspuns chemării lui Iisus Christos de a propovădui creștinismul și de aceea mai este numit “Cel Întâi Chemat”. Cunoscut drept cel care a creștinat neamul românesc, Sfântul Apostol Andrei este prăznuit pe 30 noiembrie, zi care este sărbătoare naţională și, ca atare, liberă.

Numele de Andrei vine din cuvântul grecesc “Andreas”, care înseamnă “curajos”, “bărbătesc” și care apare pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican.

Totodată, noaptea Sfântului Andrei este marcată de obiceiuri, tradiţii și superstiţii spectaculoase de origine precreştină. În noaptea de Sfântul Andrei, există tradiția ca pentru apărarea gospodăriei să se pună usturoi la ușile și ferestrele casei, astfel încât să fie îndepărtate duhurile rele. De asemenea, fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, așa încât chipul acestuia să le apară în vis.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*