Agricultorii vor primi și anul acesta sprijin de la stat pentru culturile de tomate

camp, cioban cu oi,Cultivatorii de rosii vor primi ajutor de la stat. FOTO Cătălin Schipor

Măsurile pentru sprijinirea suprafeţelor mici agricole sunt cele mai aşteptate. În această categorie se încadrează în special legumicultorii care au investit în sere şi solarii. Subvenţia pentru cultura de tomate în spaţii protejate este acum o realitate.

Ajutorul de minimis se acordă pentru culturile de roşii din extrasezon, respectiv ianuarie-mai inclusiv şi noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.
Scopul acestui program este realizarea unei producții cantitative și calitative și are rolul de a eficientiza exploatația prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În același timp, programul răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.

Schema de minimis pentru anul 2018 este similară anului 2017 și se va implementa de către Direcția pentru Agricultură Județenă (DAJ), iar potențialii beneficiari sunt:

• producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător
• producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008
• producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro / beneficiar /an. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, ;
• Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției;
• Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere;

Adauga valoare acestui articol "Agricultorii vor primi și anul acesta sprijin de la stat pentru culturile de tomate"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News