A început ultima lună de școală din acest an. Cum să fii un profesor COOL pentru elevii tăi

Cerbului îi place să pozeze. FOTO Adrian Boioglu

O idee interesantă e la mare modă printre profesorii de la malul mării. Orice profesor poate să țină cursurile la Delfinariu sau Microrezervați.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale.

Oferta cuprinde:
– vizionarea spectacolului de la Delfinariu
– vizitarea Microrezervației de păsări și animale
– vizitarea secției de păsări exotice
– vizitarea parcului dendrologic
– vizitarea Planetariului
– cursuri tematice în cadrul înstituției muzeale, susținute de către profesorii coordonatori la sala de conferințe Ing. Stanciu Marcel, din cadrul complexului muzeal.

Costurile unei astfel de activități cultural educative sunt de 3 lei/elev (în grupuri organizate de minimum 20 de elevi, coordonate de profesori).
Profesorii coordonatori și persoanele care în soțesc grupul – în funcție de vârsta elevilor, cel puțin una la 10 elevi) beneficiază de intrare gratuită.

Rezervările în cadrul acestui program, precum și stabilirea lecțiilor tematice se fac în acord cu specialiștii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, precum și alte detalii se obțin la telefon 0241.481.230

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*