A început ediția a XVIII-a a Festivalului Mamaia Copiilor! Programul complet al evenimentului

Afișul Festivalului "Mamaia Copiilor"
Afișul Festivalului "Mamaia Copiilor"

A fost deschisă oficial prima zi a Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018.

La 18 ani de la prima ediție, festivalul continuă să promoveze fără întrerupere tinere talente, fiind, totodată, o rampă de lansare pentru artiști în devenire, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani. Astfel, Mamaia Copiilor confirmă încă o dată că este cea mai mare manifestare de acest gen din România.

Din cei peste 500 de copii înregistrați în concurs la secțiile de Interpretare, Creație și Show, în urma preselecțiilor, un număr de 120 de copii vor participa în finală. La secțiunea Creație s-au înscris în concurs un număr de 42 de lucrări, din care juriul a selectat 26 de piese pentru finală.

La sfârșitul acestei săptămâni, juriul format din nume sonore ale muzicii românești, Adrian Iorgulescu, Horia Moculescu, Mircea Drăgan, Geroge Natsis, Viorel Gavrilă, Nico, Corina Chiriac și reprezentanții TVR – Dan Manoliu și Bogdan Dragomir – și ai Radio Romania, vor decide câștigătorii Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018.

Premiile acordate în cadrul festivalului sunt în valoare de 37.000 de lei, iar premiul pentru secțiunea de Creație oferit de UCMR-ADA este de 3.000 de lei.

„România nu a dus niciodată lipsă de talent, ci de promovarea acestor talente. Mamaia Copiilor asta își propune, să scoată la lumină tinere talente. Un exemplu foarte bun este Teodora Gaetanovici care, în decurs de câțiva ani, a ajuns de la un copil timid, dar foarte talentat, la o tanară artistă, pe drumul consacrării. A participat la Mamaia Copiilor, MusicAda, Eurovision, iar anul acesta este iar în concurs la acest festival”, a declarat Adrian Iorgulescu.

Programul Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018 – Scena Cazino Mamaia

  • Marți, 10 iulie, ora 20:00 – grupele de vârstă 4-6 ani și 10-12 ani (Secțiunea Interpretare),
  • Miercuri, 11 iulie , ora 20:00 – grupele de vârstă 7-9 ani și 13-15 ani
  • Joi, 12 iulie, ora 20:00 – grupele de vârstă 13-15 ani și 16-17 ani (Secțiunea Interpretare și Secțiunea Show)
  • Vineri, 13 iulie – Secțiunea de Creație
  • Sâmbătă, 14 iulie, ora 21:00 – Festivitatea de premiere și Gala „Mamaia Copiilor 2018”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*