A furat o mașină de la spălătoria unde lucra și a plecat să se plimbe

Radar de poliție. FOTO opiniatimisoarei.roRadar de poliție. FOTO opiniatimisoarei.ro

Cei care merg să își spele mașinile la spălătoriile manuale sunt sfătuiți să nu își mai lase cheile personalului și să plece, pentru că pot rămâne fără mașină.

O experiență de acest gen a trăit un năvodărean, dar care, din fericire și-a recuperat autoturismul întreg.

Potrivit anchetatorilor, în cursul zilei de 15 iunie a.c. au fost sesizați despre furtul unei mașini dintr-o spălătorie auto din Năvodari. În scurt timp, bunul furat și suspectul, I.A. – R. de 30 de ani, au fost depistați pe strada Meduzei din Năvodari. S-a reușit oprirea în trafic a mașinii, fără a se înregistra pagube. S-a stabilit faptul că suspectul, angajat al spălătoriei de unde a sustras mașina se afla sub influența băuturilor alcoolice și nici nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Persoana în cauză a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore și a fost introdusă în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând să fie prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Adauga valoare acestui articol "A furat o mașină de la spălătoria unde lucra și a plecat să se plimbe"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*