200 de militari din Forțele Terestre și Navale Române participă la exercițiul multinațional Black Sea Rotational Force 17

Exercițiu militar în Poligonul de la Babadag
Exercițiu militar într-un poligon din Dobrogea

200 de militari din Forţele Terestre Române, aparţinând Brigăzii 9 Mecanizată “Mărăşeşti”, şi din Forţele Navale Române, reprezentate de Batalionul 307 Infanterie Marină, participă, în perioada 24 aprilie – 4 mai, la modulul de pregătire PLATINUM EAGLE 17.2, din cadrul exerciţiului multinaţional BLACK SEA ROTATIONAL FORCE 17 (BSRF 17). Pregătirea se va desfășura la Centrul Secundar de Instruire Babadag, judeţul Tulcea.

Militarii români se vor instrui în comun cu peste 400 de militari din Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Muntenegru, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

Antrenamentele includ trageri cu muniţie reală cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivel de subunitate.

PLATINUM EAGLE 17.2 are ca obiective creşterea interoperabilităţii între forţele participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

BSRF 17 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Corpului de Infanterie Marină al SUA dislocat în Europa şi Africa, care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Activitatea are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*